A trecut atat amar de vreme... si tot n-are nume (Part I )

Toate familiile fericite seamana intre ele.Fiecare famile este nefericita in felul ei.(L. Tolstoi -"Anna Karenina")
Dupa examenul de azi dimineata,Diana statea acum in parc,manca un sandvis si asculta muzica.Pe drum se gandise la ce scrisese si incerca sa ghiceasca punctajul,dar era sigura ca va trece.In fond,Doamna Cristea nu era asa rea cum se spune.Ba chiar o placea pe Diana pentru ca dadea dovada de o ambitie rar intalnita si dorinta acerba de a-si depasi conditia si de a scapa din infernul in care era condamnata sa traiasca.
Se bucura de momente de liniste ,unul din putinele momente de-a lungul unei zile,se juca cu o raza de soare care ii mangaia fata si simtea pana in adancul sufletului mirosul de iarba verde si flori de primavara.Parcul din celalalt capat al orasului era locul in care Diana evada ori de cate ori avea posibilitatea;un loc feeric pentru ea,care o ajuta sa paseasca intr-o lume a viselor unde totul era exact asa cum dorea ea,lucru imposibil in viata ei reala.
Povestea Dianei incepe intr-o frumoasa zi de vara cum alta nu va mai fi,spune mereu mama ei,acum 17 ani.Era fructul iubirii a doua suflete;doua suflete care au luptat pentru iubirea care ii lega si pentru viata Dianei.Mama ei avea 22 de ani atunci cand l-a cunoscut pe tatal Dianei,Andrei Badea,cel mai frumos si cel mai dorit baiat din grupa A111.Erau la aceeasi facultate si-si petreceau mare parte din timp impreuna,desi parintii lor nu erau de acord,din varii motive.In ciuda acestor neintelegeri,Cristina a spus "Da" fara sa ezite si in 3 luni s-au mutat impreuna.Andrei si Tina(CrisTina) au fost fericiti amandoi,dar momentul cel mai fericit a fost atunci cand,venind seara de la servici,Tina a trebuit sa-i spuna lui Andrei ca de acum va trebui s-o iubeasca si mai mult sa ajunga si celei ce prindea viata in pantecele ei.Erau siguri ca o sa fie fetita,pentru ca asta au visat inca din prima clipa.
Atunci cand se gandeste la ziua in care s-a nascut Diana,pe Tina o incearca multe sentimente... iubire,nostalgie,disperare,speranta...Nimeni nu stia ce avea sa se intample in acel an.

-Buna,mama!
-Buna seara,domnisoara!Sper c-ai o explicatie buna,asa-i?
-Mama,sunt destul de amarata si te rog sa ma intelegi... macar tu!Vreau sa ma bucur de fiecare clipa;viata mea atarna de un fir de ata... nu vreau sa regret ceva ,vreau sa stiu ca le-am facut pe toate si-am profitat de fiecare moment.
-Diana... stii cat ma doare sufletul...Te-am rugat doar sa ai grija de tine si sa ai grija ce faci.Si cand mai intarzii,ma anunti si pe mine.Pentru Dumnezeu... e 2 noapte,copile!!

Dupa ce statuse cateva ore in parc,Diana s-a plimbat ore in sir prin tot orasul privind oamenii care treceau pe langa ea,copii,animalele,reclamele...luminile...si incerca sa opreasca timpul in loc.Se simtea bine.Era unul din putiele momente cand putea sa puna"Ma simt bine... aici... acum... ".Se intalnise si cu Rares.Au stat cateva ore pe lac,intr-o barca... s-au imbratisat... s-au sarutat.... pana s-a lasat rece si a condus-o pana acasa.A urcat catva trepte pana a plecat el si apoi a iesit iar.S-a plimbat mult,dar nu obosea,simtea ca pluteste,ca este purtata de un nor prin agitatia orasului.Ii placea acolo.Fiecare zambet al celorlati o inveselea,fiecare lacrima o intrista...Simtea ca traieste.


Era deja 3 jumatate cand a iesit din dus,s-a apucat de repetat pentru examenul de a doua zi,desi era cam obosita...


Va urma.