Part IV

Au mers in locul in care Diana se simtea cel mai bine.Parcul.Martor al atator suferinte ,bucurii,iubiri,sarutari,era partas acum la suferinta lui Rares.
-Diana... iti multumesc ca esti langa mine cand am mai mare nevoie.
-Stii bine ca as face orice pentru tine.Acum te poti descarca.Esti cu mine.Eu te inteleg cel mai bine.
-Iubita mea,pana sa apari tu,am fost asa nefericit,nu-mi gaseam rostul intr-o lume mult prea ocupata ca sa ma observe.Te-am gasit pe tine si am gasit fericirea.Esti tot ce am,viata mea,aerul meu.Te iubesc!
-Si eu,piticule!Vreau sa te linistesti acum...Mama ta,poate nu este perfecta,Tudor... poate a gresit si el dar trebuie sa stii ca ei doi te iubesc cel mai mult.Poate mai mult decat mine!
-Nu! Numai tu esti in stare de o dragoste asa pura!
-Rares, nu uita ca orice ar fi,ei raman parintii tai.
In plus,la anu` vom merge la Iasi,la facultate,asa cum am vorbit.Vom avea viata noastra,departe de toti.
-Chiar nu ma pot gandi acum la viitor.Mi-e asa greu...Imi vine sa plah,dar nu mai pot,as fugi dar nu am unde... Deedee,sunt disperat!
-Te rog inca o data sa te linistesti.Pana se lamuresc lucrurile ar fi bine sa te muti la bunica ta.Mergem sa vorbim cu ea;sigur te va intelege.
-Iubita mea,esti asa plina de probleme si acum te incalc si cu ale mele... ma simt asa prost fata de tine...
-Te iubesc si sunt alaturi de tine orice ar fi.De asta sunt aici: sa te ascult si sa te ajut.
-E asa bine aici...parca este fermecat,sau tu esti de vina!
-Normal ca eu! Vrajesc tot ce ating!
-Te iubesc!
-Si eu!

Au mers spre casa Dianei pentru ca se simtea obosita si era,totusi,prima zi dupa externare.Diana nu se simtea bine deloc... ametea si avea stari de voma."La naiba... nici macar o zi buna!".Privind pe geamul taxiului,oamenii de afara pareau mari,foarte mari,apoi din ce in ce mai mici,era foarte cald... din ce in ce mai cald,frunzele copacilor pareau ca se scurg sub privirea ei infierbantata,fantanile din piata parca scoteau flacari,nu jeturi de apa,iar Soarele parea ca se apropie din ce in ce mai mult,topind totul in calea lui.Mai cald ca niciodata.Privea oamenii pe strada,dar din ce clipea mai mult,mai mult se indepartau... parea ca totul dispare,totul era alb... apoi... nimic... nu vedea decat alb."Rares,mi-e cam rau...".Striga,dar tipatul ei nu avea puterea s-o trezeasca din criza.Era din ce in ce mai confuza...Acum cateva clipe era bine,in drum spre casa,acum era intr-un loc care desi era alb,aducea mai mult a iad...Era inca una din crizele Dianei.Nu ii mai era frica.Se astepta la orice.Se astepta ca oricand una din crizele ei sa se sfarseasca tragic.Era intr-un fel impacata cu ideea ca oricand,in orice clipa firul vietii se poate rupe.Dar asta nu o impiedica sa lupte pentru viata ei,sa o faca sa se bucure de orice clipa de fericire...

A fost o zi grea .Au ajuns acasa,intr-un final,dupa ce Rares s-a rugat de ea incercand s-o convinga ca totusi ar fi mai bine sa mearga direct la spital.
Se simtea un pic mai bine... a facut un dus si a adormit.Plin de ganduri,indecis,suparat,Rares a lasat-o acasa,cu Tina i a plecat spre bunica lui,sperand ca il va putea gazdui un timp,pana se vor linisti lucrurile.


Va urma.

P.S. : urmatoarele parti .... sper sa scriu una sau doua pe saptamana.Momentan mai am ceva timp liber dar cand se va aglomera materia,chiar n-o sa mai am timp :| .Eu sper sa pot duce la capat ce am inceput si ... poate mai tarziu am sa mai scriu inca o poveste aici.Pentru moment,prioritatile sunt altele.