30 noiembrie 2009

I`m back...at least for now :)

Salut! Am tot vazut ca blogul are vizualizari si am zis.. sa nu las lumea sa mai astepte.Asa ca va anunt ca ,respectiv caietul pe care4 am scris povestea este "retinut",momentan,la o persoana de la care astept corecturi,astept sugestii... chestii de gramatica si exprimare pe care sa le ajustez cumva...
Dupa ce m-am gandit eu mai bine asa... am ganduri mari cu povestea asta,vreau sa-i dau un nume si in momentul in care o voi termina si pe cea inceputa in vara aceasta,am de gand sa le trimit unei edituri.. nicidata nu se stie.... :D .Dar asta nu inseamna ca nu voi mai publica aici.Doar ca posturile vor fi muuuuult mai scurte decat cele anterioare,astfel incat sa va creati voi insiva propriul final si de ce nu,daca o vedeti pe vre-un raft s-o si cumparati ;) :D.
Visuri.. dar nu renunt la ele.... :D mai ales ca am promis ;) .Asa ca... astept sa recuperez caietul cu povestea si speeer din tot sufletul ca printre cartile de economie,gramatica,literatura,istorie,engleza si informatica sa-mi fac timp sa mai postez cate ceva. Pana atunci ma mai gandesc la titlu si la ce as mai putea sa schimb prin ea.

24 septembrie 2009

Part V

Situatia era tot mai tulbure.Erau atat de multe lucruri de lamurit...O mare in plina furtuna era incomparabila fata de tumultul din viata lui Rares.Diana era singurul lucru care ii facea viata mai frumoasa.Erau unul pentru celalalt singura speranta,motivul de a incepe o noua zi cu zambetul pe fata.

In saptamanile ce au urmat,Andrei si-a rezolvat problemele la servici incheind un contract foarte important cu o firma de investitori straini,asa ca in weekend au iesi toti patru,pentru ca Rares facea parte din familie acum.Tina rezervase o masa la un restaurant elegant in centru.Pentru Rares a insemnat foarte mult aceasta iesire dupa nenumarate drumuri print tribunale,fiind silit sa vada cum familia lui se destrama.Mediul care il credea perfect,de neatins,de necontestat,era acum oale si ulcele... totul se destrama... pierdea ceea ce pana acum cateva clipe era cel mai important lucru in viata.Acum DeeDee era cea mai importanta.Era propiul sau Univers.



In vacanta care a urmat,cea de vara,Diana a incercat pe cat de mult posibil sa recupereze lunile de scoala pierdute .Nu era prima data cand avea atat de mult de lucru pe perioada vacantei;acum ,insa,lucra cu mai mult sarg.Urma anul IV de liceu,apoi facultatea .Avea sperante mari de viitor.

Tot in vara acelui an ,Rares si Diana implineau 18 ani.Au hotarat sa mearga la munte sau la mare... undeva sa fie doar ei doi... sa le fie bine.Nu aveau prea multi prieteni si nici nu-si doreau foarte mult sa petreaca.In sfarsit,divortul lui Tudor si Dariei era pe sfarsit...Rares a ramas sub tutela tatalui sau dar locuia in continuare cu bunica pentru ca nu ii placea sa stea singur cat Tudor era la servici.
Pe Daria,caci nu-i mai putea spune " mama" n-o mai vazuse de la ultima infatisare.Nici nu-si dorea sa o revada.Auzise ca ar fi plecat prin Germania,la o sora a ei.Desi putin peste 40 de ani,Daria arata foarte bine;era acum o femeie libera ,intr-o alta tara,pe punctul de a incepe o noua viata.


Trecuse putin timp;Tudor nu cunoscuse pe nimeni dar nici nu-si dorea foarte tare asta.In fond nu era cel care inselase.Isi iubea sotia,fiul,iubea sa vina acasa si sa o gaseasca acolo,in caminul lor.In locul pentru care muncise amandoi,luptase sa ajunga la un nivel.Nu a fost usor.Totul a fost bine pana cand Daria a calcat stram o data.Ii placea sa traiasca periculos.Tudor nu ii oferea prea multe.Erau o famili...aveau ceva ani in urma..Dariei ii placea ceea ce i-se oferise si renuntase la Tudor.Viata lor impreuna nu era nici pe departe ca la inceput.Sentimentele erau altele.Se schimbasera mult,amandoi,dar nu in bine.Nu se mai gandeau la binele familiei.Stapanita de hedonism,Daria uita de tot si ii pasa doar de binele si satisfactia personala.

Rares si Diana descopereau la fiecare pas o lume rea,egoista.Descopereauca ceea ce ei isi imaginau,specific varstei,era daramat atunci cand erau pusi fata in fata cu lumea.

Va urma.


p.s. : dupa cum se poate vedea,am gasit un nume pentru poveste... in sfarsit! "Din viata mea,cu tine..."

17 septembrie 2009

Part IV

Au mers in locul in care Diana se simtea cel mai bine.Parcul.Martor al atator suferinte ,bucurii,iubiri,sarutari,era partas acum la suferinta lui Rares.
-Diana... iti multumesc ca esti langa mine cand am mai mare nevoie.
-Stii bine ca as face orice pentru tine.Acum te poti descarca.Esti cu mine.Eu te inteleg cel mai bine.
-Iubita mea,pana sa apari tu,am fost asa nefericit,nu-mi gaseam rostul intr-o lume mult prea ocupata ca sa ma observe.Te-am gasit pe tine si am gasit fericirea.Esti tot ce am,viata mea,aerul meu.Te iubesc!
-Si eu,piticule!Vreau sa te linistesti acum...Mama ta,poate nu este perfecta,Tudor... poate a gresit si el dar trebuie sa stii ca ei doi te iubesc cel mai mult.Poate mai mult decat mine!
-Nu! Numai tu esti in stare de o dragoste asa pura!
-Rares, nu uita ca orice ar fi,ei raman parintii tai.
In plus,la anu` vom merge la Iasi,la facultate,asa cum am vorbit.Vom avea viata noastra,departe de toti.
-Chiar nu ma pot gandi acum la viitor.Mi-e asa greu...Imi vine sa plah,dar nu mai pot,as fugi dar nu am unde... Deedee,sunt disperat!
-Te rog inca o data sa te linistesti.Pana se lamuresc lucrurile ar fi bine sa te muti la bunica ta.Mergem sa vorbim cu ea;sigur te va intelege.
-Iubita mea,esti asa plina de probleme si acum te incalc si cu ale mele... ma simt asa prost fata de tine...
-Te iubesc si sunt alaturi de tine orice ar fi.De asta sunt aici: sa te ascult si sa te ajut.
-E asa bine aici...parca este fermecat,sau tu esti de vina!
-Normal ca eu! Vrajesc tot ce ating!
-Te iubesc!
-Si eu!

Au mers spre casa Dianei pentru ca se simtea obosita si era,totusi,prima zi dupa externare.Diana nu se simtea bine deloc... ametea si avea stari de voma."La naiba... nici macar o zi buna!".Privind pe geamul taxiului,oamenii de afara pareau mari,foarte mari,apoi din ce in ce mai mici,era foarte cald... din ce in ce mai cald,frunzele copacilor pareau ca se scurg sub privirea ei infierbantata,fantanile din piata parca scoteau flacari,nu jeturi de apa,iar Soarele parea ca se apropie din ce in ce mai mult,topind totul in calea lui.Mai cald ca niciodata.Privea oamenii pe strada,dar din ce clipea mai mult,mai mult se indepartau... parea ca totul dispare,totul era alb... apoi... nimic... nu vedea decat alb."Rares,mi-e cam rau...".Striga,dar tipatul ei nu avea puterea s-o trezeasca din criza.Era din ce in ce mai confuza...Acum cateva clipe era bine,in drum spre casa,acum era intr-un loc care desi era alb,aducea mai mult a iad...Era inca una din crizele Dianei.Nu ii mai era frica.Se astepta la orice.Se astepta ca oricand una din crizele ei sa se sfarseasca tragic.Era intr-un fel impacata cu ideea ca oricand,in orice clipa firul vietii se poate rupe.Dar asta nu o impiedica sa lupte pentru viata ei,sa o faca sa se bucure de orice clipa de fericire...

A fost o zi grea .Au ajuns acasa,intr-un final,dupa ce Rares s-a rugat de ea incercand s-o convinga ca totusi ar fi mai bine sa mearga direct la spital.
Se simtea un pic mai bine... a facut un dus si a adormit.Plin de ganduri,indecis,suparat,Rares a lasat-o acasa,cu Tina i a plecat spre bunica lui,sperand ca il va putea gazdui un timp,pana se vor linisti lucrurile.


Va urma.

P.S. : urmatoarele parti .... sper sa scriu una sau doua pe saptamana.Momentan mai am ceva timp liber dar cand se va aglomera materia,chiar n-o sa mai am timp :| .Eu sper sa pot duce la capat ce am inceput si ... poate mai tarziu am sa mai scriu inca o poveste aici.Pentru moment,prioritatile sunt altele.

8 septembrie 2009

Part III

-Diana!
-Da ,mama!
-Haide,azi mergem acasa!
-Mmm... incepusem sa ma obisnuiesc.
-Cum asa? Nu te bucuri?!intreba tatal ei,bucuros ca Diana se simte mai bine.
-Nu e asta,sigur ca ma bucur! Doar ca.. ma tem pentru viata mea ... m-am temut mereu,de cand ma stiu,chiar.Oare voi avea o zi in care sa fiu pe deplin fericita si lipsita de griji?
Vorbele fetei lasa un gust amar in sufletul tatalui si asa indurerat de tragica soarta a unicei lui fiice.


Diana a vut o zi buna.Acasa o astepta Rarws... avea un trandafir alb si un zambet cald... acelasi cu care a cucerit-o intr-o zi de inceput de iarna cu doi ani in urma.
-Bine ai venit,iubita mea!
-Bine te-am gasit,dragul meU!
-Ei,cum iti este?
-Acum ca te-am gasit aici,mult mai bine.Sincer,eram un pic suparata ca nu ai venit si tu sa ma iei .Credeam ca ai uitat...
-Pentru nimic in lume...Stiam ca si tai vor fi acolo si m-am gandit sa te surprind,asteptandu-te aici.
-Ti-am spus vreodata cat de mult te iubesc?
-Nu e nevoie!Privirea ta... te tradeaza!Marturiseste sentimente pe care nu credeam sa le citesc vreodata in ochi cuiva...
-Si imi sunt impartasite?
-Intrutotul.Stii bine ca mi-as da viata pentru tine
-Rares... daca vreodata....vei dori sa mergi pe alt drum... te rog s-o faci!
-Ssss.... cum poti spune asta?
-Te rog!vreau sa-mi promiti ceva...
-Nu! Iti promit doar ca voi fi mereuaici langa tine,orice ar fi,orice s-ar intampla....
-Te iubesc
-Si eu...

Se iubeau foarte mult.Erau de aceeasi varsta si priveau viata prin aceeasi ochi.Rares era totul pentru ea;ii dadea putere,vointa de a lupta,motive in plus sa traiasca.



-Diana,hai la masa!Rares!Hai!
Azi sarbatorim,spuse Tina scotand din cuptor o tva plina cu fursecurile ppreferate ale Dianei.
Inainte sa ajunga la masa,Rareas vroia sa o intrebe ceva pe Diana... dar nu stia cum sa spuna...
-Deedee.... iti propun ceva... sa nu intelegi gresit!
-Spune-mi!
-Vreau sa stau cu tine,acum!
-Dar... esti cu mine!
-Nu! In noaptea asta,zic!
-Adica vrei sa ma duc sa-i cer tatei permisiunea de a te culca cu fata lui?Zise Diana,pufnind in ras,nestiind cat l-a ranit prin "gluma" ei
-Nu Deedee,lasa...Stiam ca nu o sa vrei!Imi doream doar sa stau cu tine,sa adormi in bratele mele...
-Am glumit! Imi pare rau daca te-am suparat...Vei ramane aici;am sa vorbesc eu cu ai mei!


Razele soarelui de dimineata isi facea loc prin tesatura densa a draperiilor .Tina si Andrei doar ce au plecat ,lasand-o pe Diana cu Rares acasa.
-Buna dimineata,iubito!
-`Neata,printul meu!
Atat au vorbit vreme de doua ore... au stat acolo,imbratisati... era minunat!
-Hai,leneso!ti-e foame?
-Parca,parca...
Au mancat si au horatat sa mearga la Rares pentru ca ai lui nu stiau nimic de el.

-Tudor,te rog sa termini!M-am saturat de crizele tale! Esti nebun!Cum iti poti imagina asta?
-Daria... eu m-am saturat!Nu mai suport!Cat crezi ca-m sa mai tac?Esti o mare nesimtita!
-Dar ma rog, ce-am facut?
-Aaaaa.. ce-ai facut?? Ti-se pare putin sa vii la 4 dimineata acasa?Toata saptamana?Chiar nu ai limita?Cum ai putut?
-Cum am putut?... Macar eu mai "pot".
-Tampityo! Tine minte bine ce-am sa-ti spun acum!Rares a fost singurul motiv pentru care am acceptat sa te iau de nevasta... Nici nu stiu daca este al meu!Esti o mare curva!
-Tu! Tu esti de vina!Tu m-ai dus pe drumul asta!N-ai stiut niciodata sa fii un sot sau tata bun!
-Trafa!Ai stiut tu sa fii curva altora!Hai sictir!
-Du-te dracului!

Tatal lui Rares,Tudor iesi grabit si foarte nervos pe usa sufrageriei ca aproape nici nu-i observa pe cei doi stand pe hol.Au intrat si-au gasit-o pe Daria,mama lui Rares,jos pe pardoseala rapusa de remuscari,lacrimi si ropotul de palme... palmele sortii;Tudor nu ar putea omori nici macar o musca.
Rares stia ca acasa lucrurile nu mergeau bine .Tudor era mai mult absent,iar Daria... primea multe telefoane,vizite ciudate,fel de fel de pachete...pleca la magazinul din colt urmand sa revina dupa 2 ore.Era cel putin ciudat!
Aveau probleme datorita infidelitatii Dariei si lipsei de interes a lui Tudor.Rares a crescut aproape singur,fara afectiunea unei mame sau siguranta prezentei unui tata

Nici nu a putut vorbi cu mama lui.Era asa scarbit incat cu greu o putea privii.Stia ca ceva se intampla,banuia... dar acum era sigur si nu mai vroia sa stie nimic de ea... niciodata!
Ii venea sa plangadar nu mai avea lacrimi... tot ce mai putea face era sa-si stranga pumnii de furie si sa-si scrasneasca dintii de amar.

-Stiu un loc unde am putea merge acum!
-Te rog,Diana,ia-ma de aici inainte sa-mi pierd cumpatul!


Va urma.

7 septembrie 2009

Part II

-Diana!E tarziu,astazi ai examen!
Niciun raspuns.
-Hai Diana!Trebuie sa mananci ceva!
Vazand ca nu raspunde,tatal ei se duce la ea in camera sa o trezeasca,dar nu era in pat;nici nu era deranjat,ca si cand nu ar fi dormit acolo.Aprinse apoi luimina si deschise usa larg.Diana era cu capul pe birou,adormise,probabil acolo.Se apropie s-o trezeasca si-i puse mana pe frunte.Ardea ca un bulgare de jar si era transpirata toata;cand in sfarsit a trezit-o a inceput sa tremure si sa delireze.
-Tina!Vino repede!adu-mi un prosop si suna la salvare!
Era una din crisele obisnuite ale Dianei.Deseori se trezea in astfel de crize,iar acum Andrei si Tina stiau exact ce sa faca pentru a-i potoli reactiile.
De aceasta data,insa,a fost mai grav.Andrei a pus-o in pat,a infasurat-o intr-un cearsaf ud si au asteptat salvarea.Ardea ca jarul si nu-si putea stapanii tremuratul.Plangea... lacrimile se scurgeau amar pe obrazul arzand ,incercand parca sa-i potoleasca flacarile.
Dupa jumatate de ora paramedicii au reusit s-o stabilizeze si au recomandat o internare de cateva zile.
A pierdut examenul... si nu numai.Diana era obisnuita sa piarda.Si-a pierdut linistea,si-a pierdut copilaria.Tot ce-si aminteste se leaga de spitale,medici,interventii chirurgicale,spitalizari,recuperari.... Dupa 16 ani petrecuti in spitale,vizite la diferiti doctori,in diferite tari,nimeni nu-si putea explica natura crizelor Dianei.
Zilele de spitalizare s-au ttransformat incetul cu incetul in saptamani,apoi luni.Luni intregi de suferinte,crize,dureri,analize si multe,multe medicamente.Totul in zadar.Nimic nu o facea sa se simta mai bine .Andrei si Tina priveau cu disperare cum ceea ce ei iubeau mai mult pe Pamant se stinge incet asemeni unei lampi careia i-se sfarseste gazul.Disperarea lor atingea cote maxime;iubirea lor si speranta ca,intr-o zi,Diana se va face bine,erau singurele care ii tineau impreuna.
In toti acesti ani,Tina a trimis analizele Dianei la diferite clinici din lume si obisnuia sa trimita aproape lunar date cu privire la evolutia starii ei ,dar nu primea niciun raspuns concert.
Dea-a lungul acestor ani ,Diana avea perioade in care se simtea extraordinar de bine si nimeni nu ar fi citit suferinta din ochii ei si perioadae in care disparea efectiv din viata sociala,rapusa de crizele unei boli necunoscute,inca.
In final... au trecut 3 luni de perfuzii,hrana lichida,febra,miros de spital aproape familiar... se simtea mai bine .Deja 5 zile fara crize,avea pofta de mancare,reactiona la medicamente;toate aceste semne au dus rapid la externare.

Va urma.

6 septembrie 2009

A trecut atat amar de vreme... si tot n-are nume (Part I )

Toate familiile fericite seamana intre ele.Fiecare famile este nefericita in felul ei.(L. Tolstoi -"Anna Karenina")
Dupa examenul de azi dimineata,Diana statea acum in parc,manca un sandvis si asculta muzica.Pe drum se gandise la ce scrisese si incerca sa ghiceasca punctajul,dar era sigura ca va trece.In fond,Doamna Cristea nu era asa rea cum se spune.Ba chiar o placea pe Diana pentru ca dadea dovada de o ambitie rar intalnita si dorinta acerba de a-si depasi conditia si de a scapa din infernul in care era condamnata sa traiasca.
Se bucura de momente de liniste ,unul din putinele momente de-a lungul unei zile,se juca cu o raza de soare care ii mangaia fata si simtea pana in adancul sufletului mirosul de iarba verde si flori de primavara.Parcul din celalalt capat al orasului era locul in care Diana evada ori de cate ori avea posibilitatea;un loc feeric pentru ea,care o ajuta sa paseasca intr-o lume a viselor unde totul era exact asa cum dorea ea,lucru imposibil in viata ei reala.
Povestea Dianei incepe intr-o frumoasa zi de vara cum alta nu va mai fi,spune mereu mama ei,acum 17 ani.Era fructul iubirii a doua suflete;doua suflete care au luptat pentru iubirea care ii lega si pentru viata Dianei.Mama ei avea 22 de ani atunci cand l-a cunoscut pe tatal Dianei,Andrei Badea,cel mai frumos si cel mai dorit baiat din grupa A111.Erau la aceeasi facultate si-si petreceau mare parte din timp impreuna,desi parintii lor nu erau de acord,din varii motive.In ciuda acestor neintelegeri,Cristina a spus "Da" fara sa ezite si in 3 luni s-au mutat impreuna.Andrei si Tina(CrisTina) au fost fericiti amandoi,dar momentul cel mai fericit a fost atunci cand,venind seara de la servici,Tina a trebuit sa-i spuna lui Andrei ca de acum va trebui s-o iubeasca si mai mult sa ajunga si celei ce prindea viata in pantecele ei.Erau siguri ca o sa fie fetita,pentru ca asta au visat inca din prima clipa.
Atunci cand se gandeste la ziua in care s-a nascut Diana,pe Tina o incearca multe sentimente... iubire,nostalgie,disperare,speranta...Nimeni nu stia ce avea sa se intample in acel an.

-Buna,mama!
-Buna seara,domnisoara!Sper c-ai o explicatie buna,asa-i?
-Mama,sunt destul de amarata si te rog sa ma intelegi... macar tu!Vreau sa ma bucur de fiecare clipa;viata mea atarna de un fir de ata... nu vreau sa regret ceva ,vreau sa stiu ca le-am facut pe toate si-am profitat de fiecare moment.
-Diana... stii cat ma doare sufletul...Te-am rugat doar sa ai grija de tine si sa ai grija ce faci.Si cand mai intarzii,ma anunti si pe mine.Pentru Dumnezeu... e 2 noapte,copile!!

Dupa ce statuse cateva ore in parc,Diana s-a plimbat ore in sir prin tot orasul privind oamenii care treceau pe langa ea,copii,animalele,reclamele...luminile...si incerca sa opreasca timpul in loc.Se simtea bine.Era unul din putiele momente cand putea sa puna"Ma simt bine... aici... acum... ".Se intalnise si cu Rares.Au stat cateva ore pe lac,intr-o barca... s-au imbratisat... s-au sarutat.... pana s-a lasat rece si a condus-o pana acasa.A urcat catva trepte pana a plecat el si apoi a iesit iar.S-a plimbat mult,dar nu obosea,simtea ca pluteste,ca este purtata de un nor prin agitatia orasului.Ii placea acolo.Fiecare zambet al celorlati o inveselea,fiecare lacrima o intrista...Simtea ca traieste.


Era deja 3 jumatate cand a iesit din dus,s-a apucat de repetat pentru examenul de a doua zi,desi era cam obosita...


Va urma.

5 septembrie 2009

Asa incepe orice poveste

Povestasul... n-ai cum sa nu te gandesti la Mario Vargas Llosa.Ei bine... aici n-am sa scriu despre personajele romanului lui Llosa,nici despre Llosa insusi.Am sa scriu povestile mele...Nu povestile din viata mea reala,am sa scriu despre cele din cea imaginara... nu,inca nu sufar de dubla personalitate( iar prietenul meu imaginar ,Bob,intarzie sa apara.Sper sa vina cand eu nu voi mai fi printre cei vii :))) ) .Mintea mea umbla "creanga" pe campii si nascoceste fel de fel de "tampenii"....
" minunatii"... intr-un cuvant "chestii".Inca nu m-am decis daca-s bune sau rele.M-am decis intr-un final sa trec aici ce-am pus deja pe hartie.
Voi incepe sa scriu cat de curand si sper sa si termin pana pe 14 ,pentru a-mi continua munca la celelalte povesti ,la celalalt blog si... mai e si scoala.
So... let`s hit the road!